Reprezentanții mediului de afaceri – preponderent din Horeca si alimentație publică – au confirmat că legea este binevenită. Județul Timiș nu face excepție de la întârzierile în decontare de la nivelul întregii țări (de aproximativ doi ani).

Așa cum spunea unul dintre antreprenori, în România, concediile medicale sunt sport național.

👉🏻 Am susținut din nou nevoia de reformă radicală a sistemului de concedii medicale. În primul rând, prin acest mecanism de compensare pe care îl propune legea, pentru că întârzierile în decont destabilizează afacerile. Apoi, prin preluarea de către stat a plății primelor cinci zile de concediu. Și în al treilea rand, prin responsabilizarea medicilor și pedepsirea abuzurilor.
Lucrurile trebuie făcute în spiritul legii, al corectitudinii și al respectului reciproc între stat și angajator.

👉🏻 I-am încurajat pe toți cei prezenți să ia parte activ în această reformă, susținând această inițiativă în discuțiile cu parlamentarii care îi reprezintă. Am reușit să obțin suportul parlamentarilor din aproape toate partidele în momentul depunerii legii și am convingerea ca ea va fi susținută și în etapele următoare.

Este o lege ce sprijină angajatorii onești, care declară nivelul real al salariilor și produc valoare în economie. Avem nevoie de astfel de reforme care produc schimbări sistemice, nu de pansamente care nu fac decât să perpetueze sărăcia și dependența categoriilor defavorizate de ajutoarele statului.

Îi mulțumesc co-inițiatoarei legii, Violeta Alexandru, pentru participarea online și antreprenorilor pentru contribuția lor activă la dialog.

În perioada următoare, voi continua dialogul cu antreprenorii din județele Cluj, Brașov, Iași și Sibiu.